Daily Archives: 29 April 2010

Archigram # 1 (1961)

Nu stiu ce am ca in ultima vreme m-a (re)lovit pasiunea arhitecturii – pentru cei care sunt curiosi sa afle amanunte picante din viata privata a Lanternativei, pot spune ca a fost foarte aproape sa studieze cu Mario Botta, dar a schimbat macazul in ultima instanta pe alte bazaconii…  Cu toate acestea, arta de a construiri continua sa ma arda, eu considerandu-o ca fiind cea mai complexa forma artistica vreodata imaginata, una care inglobeaza totul: de la poezie la teologie, de la matematica la stiinta materialelor si de la istorie la politica.

Miscarea Archigram ar putea fi numita sperietoarea de ciori a arhitecturii contemporane. Doar ca ea nu speria ciori, ci oameni.  Compusa din 6 persoane:

Peter Cook

Warren Chalk

Ron Herron

Dennis Crompton

Michael Webb

David Greene

si publicand si o revista cu numele Archigram, tipii au reusit sa evolueze de la statutul de

most irritants, not the toast, of the Royal Institute of British Architects

la cel in care au ajuns sa fie considerati

a marvellously fitting choice for a Royal Gold Medal for the beginning of the 21th century.

Daca veti fi vreodata curiosi sa vizitati ceva constructii semnate de acest grup, s-ar putea sa fiti dezamagiti: majoritatea activitatii creatoare nu s-a dezlipit de pe plansele de proiectare. Cu cateva mici exceptii, totul s-a invartit in jurul revistei mai sus amintite, Archigram, din care au aparut doar cateva numere.

Profund inspirati de tehnologia moderna si de provocarile ridicate de aceasta intr-o societate profund consumista cum a fost cea a anilor ’60, membrii miscarii si-au dus pana la extrem viziunile, sfarsind prin a crea, chiar daca numai in paginile revistei amintite, o noua realitate, una profund utopica, una in care tehnologia nu mai era sursa de inspiratie, ci devenea unica realitate posibila. Motivul pentru care miscarea a cazut insa destul de repede in uitare a fost si acela ca, dincolo de ideile futuriste pe care le prezenta, ea, miscarea, nu si-a pus niciodata vreo problema de ordin ambiental, etic sau social in ceea ce priveste rezultatele pe care implementarea unor astfel de structuri / viziuni technofile le pot avea in lumea reala. Un alt motiv pentru prematura lor disparitie a fost tocmai cel pe care archigramistii l-au idealizat atat de mult: consumismul si pragmatismul tehnologic extrem. Intrebarea la care nici macar ei nu au reusit sa  raspunda a fost: ce profit scot eu din lucrarile astea ale voastre?

Evident, un raspuns rational / mecanicist nu a putut fi oferit si atunci totul s-a lichefiat intr-un cocktail pe care il numim, in lipsa unui termen mai bun, nostalgia viitorului. Negroponte poate ca e un tembel, dar nu e un idiot. Referindu-se la Archigram si ideile lor, scria:

Architecture, unlike a game of checkers with fixed rules and a fixed number of pieces, is much like a joke, determined by context, is the croquet game in Alice in Wonderland, where the Queen of Hearts (society, economics) keeps changing the rules.

Schitele si ideile lor insa s-au pastrat, unele dintre ele fiind reluate de alti arhitecti, intr-o forma mai “imblanzita”, unul din exemple fiind centrul Pompidou.

Pentru mai multe detalii – cele mai multe dintre ele extrem de interesante – va invit sa vizitati situl “oficial” al miscarii unde puteti gasi cam tot ceea ce poate fi, intr-un mod sau altul, conex cu aceasta exceptionala miscare care, in timpul eferei sale existente, a ridicat mai multe probleme decat toti oficialii vremii la un loc. Chiar daca solutiile propuse au fost destul de…personale, impactul grupului Archigram a fost imens nu doar in arhitectura, el continuand sa se simta pana astazi in cele mai neasteptate domenii*.

Archigram

*Notiunea de Megastructura a fost popularizata de Archigram, ea fiind foarte prezenta, spre exemplu, in lucrarile lui Tsutomu Nihei – arhitect de formatie – sau chiar Frank Miller (vezi Ronin).

_________________

Cateva link-uri:

Peter Cook, Archigram

Simon Sadler, Archigram: architecture without architecture

Archigram and high-tech