Monthly Archives: February 2009

Lituania, minunea de dupa colt

“Articol” raspuns la prezentarea lui – X – facuta lui Ciurlionis.

Cine a vizitat Lituania a putut vedea monstruoasa mostenire lasata de homo-sovieticus pe aceste meleaguri. Insa, ascultand muzica lui Laurynas mi s-a parut ca cineva m-a luat de mana si mi-a spus: hai sa-ti arat! Sceptic, am pornit la drum. Ce sa-mi arate?! Vazusem multe blocuri scorojite la viata mea, multe cartiere post-sovietice deprimate, pline de strazi inguste aratand ca niste alei de cimitire, de balcoane inchise cu gemuri de tren si autobuz, de baruri infecte tapitate cu reclame Pepsi si Coca-Cola pisate de caini vagabonzi cu 3 picioare… Ce sa-mi arate?! Un colt doar, cu tencuiala cazuta. Un colt doar. Odata trecut, si lumea s-a schimbat! Paduri de mult taiate, oameni cu credinte si sperante de mult moarte, cosuri fumegande de casute ingrijite, zodiacuri pe care nimeni nu mai stia sa le citeasca, au aparut in fata mea. Minunea avea loc acolo, pe strada cu gropi si geamuri zoioase. Mi-am dat seama ca Iarna existentei sau Cimitirul din Zemaitija sunt note necesare, poate, din marea simfonie a vietii. Dar nu sunt ultimele! Caci Regele lumii, a vechii lumi, nu a murit. Se ascunde, maiestuos, acolo unde nimeni nu se asteapta. Printre noi, in noi.

Jacopo Torriti

Nunta din Cana. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Arta romana si cea toscano-venetiana din cadrul Renasterii timpurii (secolele XII – XIII) este astazi aproape in intregime disparuta. Cu foarte putine exceptii, ciclurile in fresca, mozaicurile basilicale sau icoanele portabile (multe dintre acestea prezente si in destule capele private), au cunoscut o distrugere sistematica incepand cu a a doua jumatate a sec. al XIV  – cand perioada clasica si o anumita recuperare a naturalismului antic devine noul punct de referinta. Din acel moment, picturile pe care multi dintre vajnicii nostri ortodocsi le-ar numi bizantine, devin fuori moda, expresii a unei totale lipse de gust estetic, a oricarui raport cu lumea sensibila, naturala.

Artistii ce vor fi prezentati in “E” apartin secolelor XIII – XIV in special, dar nu numai, ei provenind cu totii, fara nici o exceptie, din spatiul occidental.

Jacopo Torriti sau Turriti, religios franciscan tertiar dupa cate se pare, activ la cumpana dintre sec. XIII – XIV.

Prea multe detalii despre viata Maestrului nu se cunosc. Se stie doar ca era toscan de origine, mai precis din Torrita di Siena. Cunoscut ca mozaicar, frescar si iconar, lucrarile sale – atatea cate au mai ramas – se pot admira in basilici ca S. Maria Maggiore, S. Giovanni in Laterano, in muzeul din Grenoble, S. Maria in Trastevere sau Baptisteriul din Florenta. Printre operele distruse se numara si un mozaic pentru mormantul Papei Bonifaciu VIII (1296).

Portret idealizat al marelui artist medieval. Sala primariei din Torrita

Noe isi construeste arca. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Arhanghel. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Incoronarea Mariei. Mozaic. Absida S. Maria Maggiore, Roma.

Geneza

Crearea Evei

Figura lui Isus. Fresca, aprox. 1290. Biserica mare a Sf. Francisc din Assisi

Ioan Botezatorul si Maria adorand Crucea. Absida, S. Giovanni in Laterano. Sec. XIII

Sf. Lucia. Tempera pe lemn atribuita lui Torriti. Parte dintr-un triptic ce provine din biserica manastirii Santa Lucia in Selci din Roma. Personajul ingenunchiat la picioarele sfintei este Angela Cerroni, membra a inaltei aristocratii sezzezine. Locatia: Musée de Grenoble.

Jan Brueghel

Lucrarile pe care le puteti admira mai jos (click pe imagini), apartinand lui Jan Brueghel cel Batran (sau de Velours, cum mai este cunoscut), nu au vazut fata muzeelor decat, din cate stiu, o singura data prin 1934 la Amsterdam.

In timpul obligatoriului sejur italian pe care orisice pictor, fie el cat de amarat, trebuia sa-l faca, Jan a pictat cateva tablouri cu diverse subiecte: peisaje, viata de zi cu zi din Venetia, Roma sau Milano, biserici etc. Cu toata admiratia pe care a avut-o fata de aceasta tara, insoritele meleaguri italiene nu au reusit sa-si puna o amprenta prea mare nici pe stilu-i si nici pe temperamentul sau nordic. Intors in Olanda, el continua sa picteze de parca nu ar fi vizitat niciodata Italia.

Vedere din Antwerp, 1610. Panza, 32 X 62 cm. Olanda – colectie privata.

Semnata BRVEGEL.

Vedere din Venetia. Pictura pe lemn (?)  19 X 23 cm. Franta – colectie privata.

Peisaj cu canal. Pictura pe lemn. Olanda – colectie privata.

Semnata BRVEGHEL.

Jan Brueghel (?) – Peisaj montan. Pictura pe lemn, 17 cm. diametru. Olanda – colectie privata.

Jan Brueghel (?) -Peisaj muntos si fuga in Egipt. Pictura pe lemn, 17 cm. diametru. Olanda – colectie privata.

O mica descriere a celor doua medalioane de mai sus (paternitatea este inca incerta) preluata din catalogul expozitiei si alte surse biografice destul de rare (cateva articole publicate de Leo van Puyvelde):

On stylistic grounds these two pictures may be dated about 1610 to 1615. This is the period when Jan Brueghel produced his best work, when he began to collaborate with Rubens, a period which culminated in the Earthly Paradise, in the Mauritshuis at the Hague. It is also the period when he did his best drawings washed with bistre, some of which were shown at the Exhibition. These formed part of the De Grez Collection, now in the Musees Royaux des Beaux-Arts de Belgique (Koninklijke Musea voor Schone Kunsten van België – Museum voor Oude Kunst).

Imi pare rau ca nu va pot oferi reproducerile color, insa mi-a fost imposibil sa le gasesc pana la data scrierii acestui post.

F + F

Am descoperit un blog minunat:  – X –: rezonante imposibile. Am dat de el (blogul) / ea (autoarea) in momentul in care ultimul post era dedicat artistului lituanian Karlis Padegs (1911-1940). Ma bucur cand dau peste artisti putini cunoscuti, prezentati, admirati. Ma bucur sa vad ca exista persoane ce nu traiesc intr-o lume in care exista doar Bach, Mozart, Vivaldi si da Vinci. Ma bucur cand descopar posturi fara titlu.

F + F = Pavel Alexandrovici Florensky (1882 – 1943) si Vladimir Andreevici Favorsky (1886 – 1964).

Favorsky, a carui fotografie o puteti vedea mai sus, a fost un gravor, sculptor, designer de scena si teoretician al artei rus. A studiat in diverse scoli din Moscova, iar intre 1906 – 1907 la München, in academia privata a lui Shimon Hollosy (ce mica e lumea).

In 1907, Favorsky incepe sa graveze in lemn, acesta devenind mediul sau predilect de exprimare. Deosebit de productiv, a exectutat gravuri pentru multe din cartile Vechiului Testament, pentru opere lui Shakespeare, Dante, Puskin, Tolstoi si multi autori sovietici.

Dante – Vita nuova (1933)

In anul 1915 a tradus, in rusa, lucrarea Forma in arta figurativa a lui A. Hildebrandt, fundamentala pentru dezvoltarea propriei sale viziuni in ceea ce priveste arta. Intre 1921 – 1923, tine cursuri de compozitie la celebra Vkhutemas, unde va preda, de asemeni, si Florensky. Subiectul general al acestor cursuri a fost: Compozitia ca si mod de organizare / structurare a timpului. Prezenta si rolul timpului, de aceasta data in geometrie, a fost unul din subiectele abordate de Florensky in cursurile sale la aceeasi scoala.

Afisul unei expozitii dedicate gravurilor lui Favorsky. Japonia, 1927

Multe lucruri a spus si a scris Favorsky insa fraza cheie a intregii sale activitati artistice si publicistice ramane:

The only possible representation is flat, yet it will always, one way or another, appear spatial.

Despre Florensky am mai scris. Nu mai revin, momentan, decat cu o singura fraza  – pe care o scria intr-una din scrisorile catre fiul sau:

Frome early childhood until this day I have stubbornly dwelt on one thing, but this one thing needs to be approached from various angles.

Printre prietenii marelui savant si martir se numara si Favorsky, cu care s-a cunoscut in timpul razboiului civil din 1917 la Manastirea Sf. Serghie unde acesta, ca multi alti intelectuali si artisti, si-a gasit refugiu. Florensky se afla deja acolo, lucrand de mai mult timp la descrierea sistematica a icoanelor si altor piese din tezaurul manastirii. Intelegandu-i capacitatea artistica, la rugat sa-i creeze coperta la cartea sa Mnimosti v geometrii, de curand terminata. Cand lucrarea a fost gata, Florenky a fost atat de impresionat de aceasta incat i-a dedicat un intreg capitol, pe care l-a introdus in volum in ultimul moment.

Coperta volumului Punctele imaginare in geometrie (Moscova, 1922)

__________

In Leonardo, vol. 22, nr. 2 din 1989, in articolul lui Kirill Sokolov si Avril Pyman, Father Pavel Florensky and Vladimir Favorsky: Mutual Insights into the Perception of Space (sursa bibliografica de baza pentru prezentarea de mai sus) este prezentat, pe scurt, grupul artistic Macovet:

Florensky’s constant search for synthesis and his belief in the essentially liturgical function of art were reflected, to some extent, in the journal Makovets and in the work and theories of Vasiliy Chekrygin, of whose secular religiosity the priest disapproved but whose painting he admired. ‘Makovets’ is the name of the small hill on which the Monastery at Zagorsk is built, and the journal and society of that name were founded under the influence of Florensky. Favorsky’s cover for the journal (pe care ati putut-o admira mai sus) illustrates Florensky’s premise that life is above art and that the source of all beauty and truth is “to be discovered not invented”. Florensky hoped that the journal would become “a gatherer of Russian culture”, just as St. Sergius, ‘the founder of the Makovets’, had salvaged and gathered Russian culture in the fourteenth century. The original name taken by the Moscow-based group of artists and poets was ‘Art- Life’, and Makovets was their journal, edited and published by Aleksey Mikhaylovich Chernyshev, brother of the artist Nikolay Mikhaylovich Chernyshev. The name originated from the title Florensky had wanted to give to the first chapter of a book on aesthetics he was planning at the time of writing Imaginary Points in Geometry. This chapter, entitled “Na Makovtse” and consisting of a long excerpt from a letter to Rozanov written in 1913, was not fated to be published until 1985. Besides Favorsky, Chekrygin and Chernyshev, ‘Makovets’ (as ‘Art-Life’ was to call itself after the foundation of the journal) included the artists M. A. Dobrov, L. F. Zhegin, K. K. Zefirov, M. S. Rodionov, S. M. Romanovich, V. F. Ryndin and A. V. Shevchenko. The group organised four exhibitions, one in 1922, two in 1924 and one in 1925 (pp. 238 – 239).

Articolul continua cu traducerea in egleza a intregului capitol dedicat lucrarii lui Favorsky: The following document is a memorial to these Olympian discussions among the ruins.

Tot in Leonardo, vol. 7, nr. 2 din 1976, a aparut un articol-manifest scris de Favorsky insusi si intitulat On Artistic Integrity (o alta sursa bibliografica a plictisitoarelor randuri de mai sus):

Trista poveste a ultimilor sasi din Transilvania

Un articol tulburator despre povestea acestui neam pe minunatul blog Art-historia. Insa nu este singurul articol dedicat acestei civilizatii care a lasat, in Transilvania, niste urme cu care si astazi aceasta parte a tarii se mandreste si pe care le ocroteste responsabil – multe dintre sate sunt pline de tigani, multe din biserici sunt in paragina (bine ca se construiesc, in schimb, mii de biserici ortodoxe), iar ghidurile sunt departe de a introduce aceste localitati in circuitul turistic.

N.B. Fotografiile sunt facute de catre Radu Oltean si sunt preluate de pe blogul sau.

Biserica fortificata saseasca din Cloasterf

Cetatea si biserica sasesca din Saschi

Biserica saseasca din Drauseni

Si citez din acelasi blog:

Ungurii (inclusi sasii – nota Lanternativa) ne-au lasat un patrimoniu arhitectural de valoare inestimabila iar noi ne-am batut joc de el. Fiindca, vezi Doamne, erau unguresti. Comunistii le-au distrus, jefuit de toate obiectele de valoare, au pus pe foc biblioteci adunate in secole iar apoi le-au transformat in spitale de nebuni, sanatorii, CAP-uri. Intr-un fel a fost bine caci multe castele au mai supravietuit. S-au distrus in multe cazuri minunatele gradini, deseori, adevarate gradini botanice, ce le inconjurau.

Unii ar putea spune ca acest text este scos din context. Eu as zice ca ar cam fi timpul sa il introducem in context…

Si ai mei doi lei:

Constume populare sasesti din Transilvania

Regii taumaturgi (VI) – Music in Renaissance Transylvania

Un superb album aparut la casa de discuri Hungaroton in 1981 (reeditat pe CD in anul 2007).

Acest album-compilatie contine 18 piese compuse de diversi autori: pastorul János Honterus din Brasov (1498-1549), Daniel Croner (1656-1740), Wojciech Dlugoraj, Adrian Willaert, Jacques Arcadelt, Girolamo Diruta, Bernadino Mosto, Antonio Romanini si Philippe de Monte.

História az vitéz Hunyadi János vajdáról, részlet (1560):

Dlugoraj + Adalbert Wojciech – Chorea Polonica (Báthori-tánc) (1619):

Az idverült fölséges Bocskai Istvánnak haláláról, részlet (1607):

Thomas Merton

Albumul Hidden Wholeness: The Visual World of Thomas Merton este rodul colaborarii dintre monahul trapist si John Howard Griffin.

Thomas Merton’s approach to photography is truly personal, lay in his use of his lenses primarly as contemplative instruments… Thomas Merton published few of his photographs. But in the last three ears of his life, when he photographed steadily, he buit up a large archive. From his negatives, I have selected, whenever possible, those photographs that Merton had marked as coming closest to what he hoped to convey through the visual image

scrie Griffin in prefata la albumul mai sus mentionat. Si continua (sublinierile imi apartin):

… Merton’s extraordinary personality permeated his works. To understand anything about this personality, popular pietistic images about contemplatives have to be discarded. Merton was a mystic and a poet, with an ability to see many facets of the same object and to combine within himself seeming opposites. He was simultaneously a man of profound discipline and astonishing freedom; a man who expressed himself eloquently concerning the spiritual life but who kept his own secret prayer private; a man of profound religious abandonment who refused to veil his humanity in the gauze of pietism; a man of the intellect who relished the simplest of manual labor. He combined strength and toughness with a faultless courtesy to others. He possessed a high sense of humor and showed great personal warmth in his relations with others, but had not time to waste on what he called “silliness” or “foolishness” and could terminate such encounters with masterful tact. He would not wear religious masks or pretend, for anyone’s edification, to be other than what he was: a man whose interior life was not for display and who was not going to act out anyone else’s version of what a contemplative should be.

Thomas Merton si Jacques Maritain.

Fotografiati de John Howard Griffin in octombrie 1966

Pentru cei ce doresc intregul album, aici.